miercuri, 21 noiembrie 2018

UMBC- University of Maryland - Baltimore County

Vizită la University of Maryland - Baltimore County


              După ce ne-am revenit din emoţiile şi oboseala strânse atâta amar de kilometri în zbor, prima zi am dedicat-o cunoaşterii campusului universitar unde învaţă fetiţa cea mare a prietenilor noştri din America.

             Campusul este în realitate un orăşel unde se fac studii universitare în diverse domenii.Aşa cum spun şi pe site-ul lor:    " UMBC pune accentul pe știință, inginerie, tehnologia informației, serviciile umane și politica publică la nivel de absolvent. UMBC contribuie la dezvoltarea economică a statului și a regiunii prin inițiative antreprenoriale, formarea forței de muncă, parteneriate și comercializarea tehnologiei în colaborare cu agențiile publice și comunitatea corporativă. UMBC este dedicată diversității culturale și etnice, responsabilității sociale și învățării pe tot parcursul vieții." -https://www.umbc.edu/
               Există aici clădiri dedicate cazării studenţilor, construcţii similare blocurilor cu 3 sau 4 etaje, aşa cum le ştim noi.Studenţii din primul an  beneficiază de o cazare alături de mai mulţi colegi în cameră şi pe parcurs ce înaintează în anii de studii , se îmbunătăţesc şi condiţiile de cazare şi învăţătură.Eu am vizitat un apartament împărţit de 2 fete, fiecare avea propriul dormitor, aveau un living comun .Parţial , în living exista şi o bucătărie.Evident aveau o baie comună dotată cu duş.
În dormitor aveau un dulap încastrat în perete, un pat şi birou.
           Ceea ce m-a impresionat, au fost zonele întinse, verzi.Interesant ca nimeni nu goneşte studenţii ce stau pe jos prin iarbă şi nicăieri nu am vazut vreun panou cu specific românesc : "Nu călcaţi iarba!".Libertate în gândire şi în mişcare.Fiecare se poate manifesta aşa cum doreşte, cu respectarea  regulilor campusului.
Studenţi de toate etniile, de toate culorile, de toate religiile conveţuiesc paşnic.A....nimeni nu toceşte nimic pe derost!
























Dacă tot am întârziat pe aici, am şi mâncat.Şi dacă tot e America, să mâncăm specific american.
Atmosfera e exact aceea din filmele cu studenţi.
O experienţă deosebită şi pentru fiul meu care deocamdată are 15 ani.

Am vizitat campusul preţ de vreo 4-5 ore.E un alt mod de a percepe sistemul de învăţământ.Din ce am observat şi studenţii au şi ei un cult în a păstra curăţenia, nu strică, nu rup şi nici nu distrug nimic din ce îi înconjoară aici!

Am părăsit acest minunat loc cu regretul că eu nu am crescut într-o astfel de ţară şi nici nu am putut oferi copiilor mei şansa asta.





joi, 25 octombrie 2018

Zbor Bucureşti - Baltimore

             
                      Şi.....marea aventură a început!

                 Drumul către America l-am început la ora 23.00, atunci când am plecat din Galaţi spre Bucureşti.A fost destul de obositor, având în vedere că am călătorit pe drum de noapte, însă am avut măcar avantajul  drumurilor libere.În jurul orei 4,30-5,00 am ajuns la Aeroportul Otopeni.Nu m-am gândit că la ora aia, atât de dimineaţă, aeroportul va fi un adevarat furnicar.Bagaje, tineri şi bătrâni, femei, bărbaţi şi căţei, formau un amalgan ameţitor.Emoţiile....cât casa!Necunoscut şi dorinţă, ambele împletite, întrepătrunse şi amplificate cu fiecare minut ce trecea peste noi.
                      Pentru început ne-am orientat unde trebuie să lăsăm bagajele mari, cele de cală.În minte mă rugam la toţi sfinţii ca bagajele noastre să nu depăşească kilogramele acceptate prin biletul de călătorie.Asta în ciuda faptului că acasă le-am cântărit de zeci de ori.Însă câtarul meu e unul obişnuit, din acela pe care te cântăreşiti acasă, destul de vechi.În plus bagajele nu stateau nemişcate pe el.
                      Am ajuns la ghişeul unde am predat cele 2 geamantane.Operatoarea le-a pus eticheta ;i am scapat de ele.
                    Apoi am trecut prin filtrul de securitate.Am pus pe bandă bagajele de mână, poşeta de umăr, telefonul, cureaua de la blugi.
                     Aveam biletele tipărite de acasă, aşa că am căutat poarta de îmbarcare, aflată în zona liberă a aeroportului.
                       Apoi...cuminţi am aşteptat să curgă timpul.

                   
                      Pe la ora 7,45 s-a format o coadă în dreptul porţii.Am arătat biletele, ne-a verificat paşapoartele  şi am urcat   în primul avion.Prima dată am zburat cu Taromul.Deşi am auzit numai lucruri rele despre cei de la Tarom, pot să zic că, faţă de cei de la WOW, au fost super!
                         În primul rând Taromul oferea posibilitatea de a ne petrece timpul într-un mod cât mai plăcut.Puteam să ne legăm la wifi-ul avionului.În reţeaua proprie puteam vedea pe telefon  documentare, asculta muzică, sau viziona filme.Aveam la alegere din 5 filme, din care unul era desene animate.
                          Pe la jumătatea călătoriei ni s-a adus mâncare...specific românească:fasole bătută, piure.....gem, unt şi pâine.
        
                        Timpul a curs repede şi cele aproape 3 ore au trecut.În avionul Taromului erau şi monitoare pe care puteam vedea altitudinea şi temperatura.






                           După 2 h, 50 min am aterizat pe aeroportul din Stockholm, unde am stat 2h, 20 min.Am recuperat bagajele de cală.
                          Din aeroportul din Stockholm am schimbat compania aeriană, aşa că până în Baltimore am zburat doar cu WOW.Ca să zic aşa....au fost bilete ieftine, dar nu se face să te zgârceşti la costul biletelor pentru că nu ţi se asigură de banii aştia decât zborul şi atât.Şi un pahar de apă dacă doreşti, trebuie să îl plăteşti.Nu primeşti mâncare, nu ai niciun tv, nimic absolut.Dacă ar fi să mai plec încă o dată, nu aş mai cumpăra bilete la WOW.
                           Iarăşi am predat bagajele de cală, iarăşi am trecut de securitate.Măcar de data asta am lăsăm bagajele în grija companiei de zbor şi le mai ridicăm tocmai în State.
                          Zborul cu cel de-al doilea avion a fost unul foarte greu pentru mine.Poate din cauza emoţiilor, poate din cauza altitudinii şi a presiunii, poate din cauza aerului condiţionat din avion , pe care nu m+a dus mintea să-l opresc de deasupra capului, ori poate toate cumulate, fapt e că m-a luat o mare durere de cap, ce binişor, a crescut în intensitate.Aveam la mine un solpadeine pentru dureri de cap.L-am luat, dar durerea de cap nu-mi trecea.Ba din contră...era din ce în ce mai apăsătoare.Atât de apăsătoare, încât, nu am rezistat tentaţiei şi în cele din urmă am dat la boboci.În mica baie din avion, în turbulenţe...la 12.000 m ....dar ce mai conta?Un pic m-am mai revenit!...dar nu detot!
                          Sfatul meu prietenesc: întotdeauna să aveţi la voi pastile pentru durerile de cap!
                         Al doilea zbor a durat 3h, 25 min.Am cumparat din avion apă şi cafea.Destul de scumpe.Am aterizat apoi pe aeroportul din Rezkjavik.Un aeroport mic, curat, mochetat din cap în cap, populat de călători ce aveau ca destinaţie în mare parte multe din oraşele americane.E un fel de nod către America.Aici am stat foarte puţin, pentru că avionul nostru a avut întârziere.Adică am coborât din unul şi ne-am aşezat la coadă la ultimul din seria noastră.Nu am apucat nici să cumpărăm ceva de mâncare.Trecuseră deja multe ore de când noi eram pe drumuri.Faptul că ne deplasam tot în urma orei, eram tot pe timp de zi.Asta ne-a cam înnebunit.


                          Ne-am îmbarcat în ultimul şi cel mai lung zbor.Obositor drum.Nu am scăpat de durerea de cap.În cele din urmă am cerut o pastila stuardezei.Incredibil, mi-a adus.Cu apă, fără bani.La apă mă refer, fără bani.
                              În rest , de foame, a trebuit să cumpărăm ceva de mâncare, apă.Nu exagerez atunci când spun că am cheltuit cred că vreo 100-150 $.
                               Am zburat cam 7 ore.De sus vedeam gheţarii, apoi Canada.

                                
                      După mai bine de 24 ore se făcea şi la noi noapte.La ora 18,30 am aterizat în Baltimore.Visul meu de a păşi în America avea să se împlinească.Am aterizat cu bune şi rele, cu oboseală şi dorinţa de a termina călătoria aceasta lungă.


                             Am păşit pe un aeroport mare, curat, aerisit.Am ridicat bagajele şi ne-am îndreptat către ofiţerul de securitate.
                               În momentul ăla nu mai simţeam oboseala.Eram atât de fericită de zâmbeau şi chiloţii pe mine!Capul mă durea în continuare, dar ce mai conta? Eram aici!Acum!Hip Hip!Urrra!!!

Începea aventura mea americană!Prin vamă am trecut în 10 minute!
                     La poarta de ieşire ne-a aşteptat Geanina, pe care nu o văzusem din 1990.Am îmbrăţişat-o cu lacrimi în ochi.Am stat preţ de câteva momente aşa, să ne revenim...să ne adunăm.Deci se poate.Sunt prietenii şi legături care bat timpul şi distanţa.
                    Afară am urcat în maşina cu care ne-au aşteptat.Le-am făcut cunoştinţă soţilor noştri.
                    Şi rulam....rulam în maşină prin America...pe o autostradă.Visam?Nu -nu!Eram aici!

luni, 22 octombrie 2018

Cadouri sau mici atenţii pentru prietenii din America

       Iată-ne întoşi din vacanţa din Statele Unite ale Americii.
       Tot ce pot să spun e că America a fost mult mai mult peste aşteptările noastre.O ţară deosebită.Oameni civilizaţi şi politicoşi.O constantă însoţeşte această ţară: totul se întreţine, totul se ţine din scurt, nimic nu e la voia întâmplării.Viaţa nu e uşoară acolo.Populaţia munceşte de dimineaţa până seara.Interesant e cum s-a reuşit unirea atâtor oameni din atâtea ţări, din atâtea culturi, religii, obiceiuri, aşa încât împreună să progreseze.
        Dar...rămâsesem la micile atenţii pe care le-am dus prietenilor din America şi Canada.
        M-am tot gândit şi răzgândit ce aş putea duce celor de acolo, lucruri, obiecte pe care să nu le aibă deja sau să le ducă dorul.
        Pentru prietena mea, fiicele ei,  precum şi pentru sora ei din Canada şi fiica ei, am cumpărat ii.



        Pentru bărbaţi am cumpărat pălincă, însă am lăsat-o până la urmă acasă, întru-cât, după ce am întrebat pe ocolite, am aflat că ei nu agreează băutura cu o aşa mare tărie.Dar...ca idee...
         Pentru fete şi fetiţe: brăţări achiziţionate de la mănăstirile din nordul Moldovei.

Am mai dus nişte farfurioare din ceramică şi câţiva metri de tricolor românesc.

În plus am avut un catalog de prezentare a municipiului Galaţi.
Sper doar că micile atenţii au ajuns undeva, la sufletul prietenilor mei.