luni, 24 iunie 2019

Din nou cu gândul la America

             Amintiri minunate nu ne lasă să stam liniştiţi acasă, iar ţara unde tot ceea ce-ţi propui se poate realiza ne cheamă la ea.
            Aşa că am dat la o parte alte planuri de vacanţe la care am fi putut să ne gândim şi cu un pic de efort am cumparat deja biletele de avion.
Vom pleca in Statele Unite în perioada 13 decembrie 2019-12 ianuarie 2010.
De data aceasta  vom ateriza lângă Washington, pe Dulles.Vom avea câte o singură escală atât la dus, cât şi la întors.
Durata călătoriei la dus va fi de 12h 10 m, iar la întors de 10 h 25 m.Escala va fi în Paris, pe Aeroportul Charles de Gaulle.
Ca şi data trecută, biletele le-am achiziţionat de pe kiwi.com

            Pentru noi nu va fi doar o călătorie, o vacanţă.Avem în plan şi sfântul act al năşirii prietenilor noştri, ce au făcut deja 25 ani de căsătorie.
             Până să cumpărăm biletele de avion şi până să ştim cu siguranţă că vom pleca, nu aveam emoţii.Acum deja aştept cu nerăbdare vacanţa, zborul, aventura!




                     Cu siguranţă vom rămâne pentru o noapte sau două în New York.Iarna, în preajma sărbătorilor, va fi o exprienţă.Rămâne să căutăm cazare pentru NY.
                           Dar până atunci, să ne bucurăm de vară şi de vacanţele de vară.



marți, 29 ianuarie 2019

DIETA RINA - MENIU ZILNIC

Ziua 1  Proteine

          Mic dejun : 1 măr, 1 portocală
          Prânz : salată din : salată verde, un avocado, măsline, o roşie, un ou fiert
          Cină : salată din : salată verde, un sfert cu ceapă, o roşie, puţină varză albă, varză roşie,
                                         morcov, 4 măsline, un ou şi  2 linguri de brânză de vaci


Ziua 2   Amidon

          Mic dejun : 2 portocale
          Prânz : mâncărică de fasole cu salată de varză albă, varză roşie, morcov, 4 măsline
          Cină : mâncărică de fasole cu salată de ardei kapia copţi


Ziua 3 Carbohidraţi

          Mic dejun : 2 portocale
          Prânz : 300 gr. colac secuiesc
          Cină : varză călită cu o felie de pâine

Ziua 4 Vitamine

          Mic dejun : Dejun  portocale
          Prânz : Mere coapte cu miere şi miez de nucă 
          Cină :  Mere coapte cu miere şi miez de nucă

Ziua 5 Proteine

        Mic dejun : Grefa, banană
        Prânz :  

miercuri, 21 noiembrie 2018

UMBC- University of Maryland - Baltimore County

Vizită la University of Maryland - Baltimore County


              După ce ne-am revenit din emoţiile şi oboseala strânse atâta amar de kilometri în zbor, prima zi am dedicat-o cunoaşterii campusului universitar unde învaţă fetiţa cea mare a prietenilor noştri din America.

             Campusul este în realitate un orăşel unde se fac studii universitare în diverse domenii.Aşa cum spun şi pe site-ul lor:    " UMBC pune accentul pe știință, inginerie, tehnologia informației, serviciile umane și politica publică la nivel de absolvent. UMBC contribuie la dezvoltarea economică a statului și a regiunii prin inițiative antreprenoriale, formarea forței de muncă, parteneriate și comercializarea tehnologiei în colaborare cu agențiile publice și comunitatea corporativă. UMBC este dedicată diversității culturale și etnice, responsabilității sociale și învățării pe tot parcursul vieții." -https://www.umbc.edu/
               Există aici clădiri dedicate cazării studenţilor, construcţii similare blocurilor cu 3 sau 4 etaje, aşa cum le ştim noi.Studenţii din primul an  beneficiază de o cazare alături de mai mulţi colegi în cameră şi pe parcurs ce înaintează în anii de studii , se îmbunătăţesc şi condiţiile de cazare şi învăţătură.Eu am vizitat un apartament împărţit de 2 fete, fiecare avea propriul dormitor, aveau un living comun .Parţial , în living exista şi o bucătărie.Evident aveau o baie comună dotată cu duş.
În dormitor aveau un dulap încastrat în perete, un pat şi birou.
           Ceea ce m-a impresionat, au fost zonele întinse, verzi.Interesant ca nimeni nu goneşte studenţii ce stau pe jos prin iarbă şi nicăieri nu am vazut vreun panou cu specific românesc : "Nu călcaţi iarba!".Libertate în gândire şi în mişcare.Fiecare se poate manifesta aşa cum doreşte, cu respectarea  regulilor campusului.
Studenţi de toate etniile, de toate culorile, de toate religiile conveţuiesc paşnic.A....nimeni nu toceşte nimic pe derost!
























Dacă tot am întârziat pe aici, am şi mâncat.Şi dacă tot e America, să mâncăm specific american.
Atmosfera e exact aceea din filmele cu studenţi.
O experienţă deosebită şi pentru fiul meu care deocamdată are 15 ani.

Am vizitat campusul preţ de vreo 4-5 ore.E un alt mod de a percepe sistemul de învăţământ.Din ce am observat şi studenţii au şi ei un cult în a păstra curăţenia, nu strică, nu rup şi nici nu distrug nimic din ce îi înconjoară aici!

Am părăsit acest minunat loc cu regretul că eu nu am crescut într-o astfel de ţară şi nici nu am putut oferi copiilor mei şansa asta.