UMBC- University of Maryland - Baltimore County

Vizită la University of Maryland - Baltimore County

              După ce ne-am revenit din emoţiile şi oboseala strânse atâta amar de kilometri în zbor, prima zi am dedicat-o cunoaşterii campusului universitar unde învaţă fetiţa cea mare a prietenilor noştri din America.

             Campusul este în realitate un orăşel unde se fac studii universitare în diverse domenii.Aşa cum spun şi pe site-ul lor:    " UMBC pune accentul pe știință, inginerie, tehnologia informației, serviciile umane și politica publică la nivel de absolvent. UMBC contribuie la dezvoltarea economică a statului și a regiunii prin inițiative antreprenoriale, formarea forței de muncă, parteneriate și comercializarea tehnologiei în colaborare cu agențiile publice și comunitatea corporativă. UMBC este dedicată diversității culturale și etnice, responsabilității sociale și învățării pe tot parcursul vieții." -https://www.umbc.edu/

               Există aici clădiri dedicate cazării studenţilor, construcţii similare blocurilor cu 3 sau 4 etaje, aşa cum le ştim noi.Studenţii din primul an  beneficiază de o cazare alături de mai mulţi colegi în cameră şi pe parcurs ce înaintează în anii de studii , se îmbunătăţesc şi condiţiile de cazare şi învăţătură.Eu am vizitat un apartament împărţit de 2 fete, fiecare avea propriul dormitor, aveau un living comun .Parţial , în living exista şi o bucătărie.Evident aveau o baie comună dotată cu duş.

În dormitor aveau un dulap încastrat în perete, un pat şi birou.

           Ceea ce m-a impresionat, au fost zonele întinse, verzi.Interesant ca nimeni nu goneşte studenţii ce stau pe jos prin iarbă şi nicăieri nu am vazut vreun panou cu specific românesc : "Nu călcaţi iarba!".Libertate în gândire şi în mişcare.Fiecare se poate manifesta aşa cum doreşte, cu respectarea  regulilor campusului.

Studenţi de toate etniile, de toate culorile, de toate religiile conveţuiesc paşnic.A....nimeni nu toceşte nimic pe derost!

Dacă tot am întârziat pe aici, am şi mâncat.Şi dacă tot e America, să mâncăm specific american.
Atmosfera e exact aceea din filmele cu studenţi.
O experienţă deosebită şi pentru fiul meu care deocamdată are 15 ani.

Am vizitat campusul preţ de vreo 4-5 ore.E un alt mod de a percepe sistemul de învăţământ.Din ce am observat şi studenţii au şi ei un cult în a păstra curăţenia, nu strică, nu rup şi nici nu distrug nimic din ce îi înconjoară aici!

Am părăsit acest minunat loc cu regretul că eu nu am crescut într-o astfel de ţară şi nici nu am putut oferi copiilor mei şansa asta.

Zbor Bucureşti - Baltimore

             
                      Şi.....marea aventură a început!

                 Drumul către America l-am început la ora 23.00, atunci când am plecat din Galaţi spre Bucureşti.A fost destul de obositor, având în vedere că am călătorit pe drum de noapte, însă am avut măcar avantajul  drumurilor libere.În jurul orei 4,30-5,00 am ajuns la Aeroportul Otopeni.Nu m-am gândit că la ora aia, atât de dimineaţă, aeroportul va fi un adevarat furnicar.Bagaje, tineri şi bătrâni, femei, bărbaţi şi căţei, formau un amalgan ameţitor.Emoţiile....cât casa!Necunoscut şi dorinţă, ambele împletite, întrepătrunse şi amplificate cu fiecare minut ce trecea peste noi.

                      Pentru început ne-am orientat unde trebuie să lăsăm bagajele mari, cele de cală.În minte mă rugam la toţi sfinţii ca bagajele noastre să nu depăşească kilogramele acceptate prin biletul de călătorie.Asta în ciuda faptului că acasă le-am cântărit de zeci de ori.Însă câtarul meu e unul obişnuit, din acela pe care te cântăreşiti acasă, destul de vechi.În plus bagajele nu stateau nemişcate pe el.

                      Am ajuns la ghişeul unde am predat cele 2 geamantane.Operatoarea le-a pus eticheta ;i am scapat de ele.

                    Apoi am trecut prin filtrul de securitate.Am pus pe bandă bagajele de mână, poşeta de umăr, telefonul, cureaua de la blugi.

                     Aveam biletele tipărite de acasă, aşa că am căutat poarta de îmbarcare, aflată în zona liberă a aeroportului.

                       Apoi...cuminţi am aşteptat să curgă timpul.

                   

                      Pe la ora 7,45 s-a format o coadă în dreptul porţii.Am arătat biletele, ne-a verificat paşapoartele  şi am urcat   în primul avion.Prima dată am zburat cu Taromul.Deşi am auzit numai lucruri rele despre cei de la Tarom, pot să zic că, faţă de cei de la WOW, au fost super!

                         În primul rând Taromul oferea posibilitatea de a ne petrece timpul într-un mod cât mai plăcut.Puteam să ne legăm la wifi-ul avionului.În reţeaua proprie puteam vedea pe telefon  documentare, asculta muzică, sau viziona filme.Aveam la alegere din 5 filme, din care unul era desene animate.

                          Pe la jumătatea călătoriei ni s-a adus mâncare...specific românească:fasole bătută, piure.....gem, unt şi pâine.

        

                        Timpul a curs repede şi cele aproape 3 ore au trecut.În avionul Taromului erau şi monitoare pe care puteam vedea altitudinea şi temperatura.

                           După 2 h, 50 min am aterizat pe aeroportul din Stockholm, unde am stat 2h, 20 min.Am recuperat bagajele de cală.
                          Din aeroportul din Stockholm am schimbat compania aeriană, aşa că până în Baltimore am zburat doar cu WOW.Ca să zic aşa....au fost bilete ieftine, dar nu se face să te zgârceşti la costul biletelor pentru că nu ţi se asigură de banii aştia decât zborul şi atât.Şi un pahar de apă dacă doreşti, trebuie să îl plăteşti.Nu primeşti mâncare, nu ai niciun tv, nimic absolut.Dacă ar fi să mai plec încă o dată, nu aş mai cumpăra bilete la WOW.

                           Iarăşi am predat bagajele de cală, iarăşi am trecut de securitate.Măcar de data asta am lăsăm bagajele în grija companiei de zbor şi le mai ridicăm tocmai în State.
                          Zborul cu cel de-al doilea avion a fost unul foarte greu pentru mine.Poate din cauza emoţiilor, poate din cauza altitudinii şi a presiunii, poate din cauza aerului condiţionat din avion , pe care nu m+a dus mintea să-l opresc de deasupra capului, ori poate toate cumulate, fapt e că m-a luat o mare durere de cap, ce binişor, a crescut în intensitate.Aveam la mine un solpadeine pentru dureri de cap.L-am luat, dar durerea de cap nu-mi trecea.Ba din contră...era din ce în ce mai apăsătoare.Atât de apăsătoare, încât, nu am rezistat tentaţiei şi în cele din urmă am dat la boboci.În mica baie din avion, în turbulenţe...la 12.000 m ....dar ce mai conta?Un pic m-am mai revenit!...dar nu detot!
                          Sfatul meu prietenesc: întotdeauna să aveţi la voi pastile pentru durerile de cap!
                         Al doilea zbor a durat 3h, 25 min.Am cumparat din avion apă şi cafea.Destul de scumpe.Am aterizat apoi pe aeroportul din Rezkjavik.Un aeroport mic, curat, mochetat din cap în cap, populat de călători ce aveau ca destinaţie în mare parte multe din oraşele americane.E un fel de nod către America.Aici am stat foarte puţin, pentru că avionul nostru a avut întârziere.Adică am coborât din unul şi ne-am aşezat la coadă la ultimul din seria noastră.Nu am apucat nici să cumpărăm ceva de mâncare.Trecuseră deja multe ore de când noi eram pe drumuri.Faptul că ne deplasam tot în urma orei, eram tot pe timp de zi.Asta ne-a cam înnebunit.

                          Ne-am îmbarcat în ultimul şi cel mai lung zbor.Obositor drum.Nu am scăpat de durerea de cap.În cele din urmă am cerut o pastila stuardezei.Incredibil, mi-a adus.Cu apă, fără bani.La apă mă refer, fără bani.

                              În rest , de foame, a trebuit să cumpărăm ceva de mâncare, apă.Nu exagerez atunci când spun că am cheltuit cred că vreo 100-150 $.

                               Am zburat cam 7 ore.De sus vedeam gheţarii, apoi Canada.

                                

                      După mai bine de 24 ore se făcea şi la noi noapte.La ora 18,30 am aterizat în Baltimore.Visul meu de a păşi în America avea să se împlinească.Am aterizat cu bune şi rele, cu oboseală şi dorinţa de a termina călătoria aceasta lungă.

                             Am păşit pe un aeroport mare, curat, aerisit.Am ridicat bagajele şi ne-am îndreptat către ofiţerul de securitate.

                               În momentul ăla nu mai simţeam oboseala.Eram atât de fericită de zâmbeau şi chiloţii pe mine!Capul mă durea în continuare, dar ce mai conta? Eram aici!Acum!Hip Hip!Urrra!!!

Începea aventura mea americană!Prin vamă am trecut în 10 minute!

                     La poarta de ieşire ne-a aşteptat Geanina, pe care nu o văzusem din 1990.Am îmbrăţişat-o cu lacrimi în ochi.Am stat preţ de câteva momente aşa, să ne revenim...să ne adunăm.Deci se poate.Sunt prietenii şi legături care bat timpul şi distanţa.

                    Afară am urcat în maşina cu care ne-au aşteptat.Le-am făcut cunoştinţă soţilor noştri.

                    Şi rulam....rulam în maşină prin America...pe o autostradă.Visam?Nu -nu!Eram aici!

Cadouri sau mici atenţii pentru prietenii din America

       Iată-ne întoşi din vacanţa din Statele Unite ale Americii.
       Tot ce pot să spun e că America a fost mult mai mult peste aşteptările noastre.O ţară deosebită.Oameni civilizaţi şi politicoşi.O constantă însoţeşte această ţară: totul se întreţine, totul se ţine din scurt, nimic nu e la voia întâmplării.Viaţa nu e uşoară acolo.Populaţia munceşte de dimineaţa până seara.Interesant e cum s-a reuşit unirea atâtor oameni din atâtea ţări, din atâtea culturi, religii, obiceiuri, aşa încât împreună să progreseze.
        Dar...rămâsesem la micile atenţii pe care le-am dus prietenilor din America şi Canada.
        M-am tot gândit şi răzgândit ce aş putea duce celor de acolo, lucruri, obiecte pe care să nu le aibă deja sau să le ducă dorul.
        Pentru prietena mea, fiicele ei,  precum şi pentru sora ei din Canada şi fiica ei, am cumpărat ii.

        Pentru bărbaţi am cumpărat pălincă, însă am lăsat-o până la urmă acasă, întru-cât, după ce am întrebat pe ocolite, am aflat că ei nu agreează băutura cu o aşa mare tărie.Dar...ca idee...

         Pentru fete şi fetiţe: brăţări achiziţionate de la mănăstirile din nordul Moldovei.

Am mai dus nişte farfurioare din ceramică şi câţiva metri de tricolor românesc.

În plus am avut un catalog de prezentare a municipiului Galaţi.

Sper doar că micile atenţii au ajuns undeva, la sufletul prietenilor mei.

Ce luăm în bagajele pentru vacanţa în America

             Duminică, fix cu o săptămână înainte de a pleca în vacanţa noastră minunată în Statele Unite ale Americii, compania de unde am achiziţionat biletele de avion mi-a trimis un email prin care mă îndemna să îmi fac bagajele.Deci....am trecut la treabă!

                 Noi o să plecăm în zona Washington DC, aşa că va trebui să ţinem cont în primul rând de zona în care mergem.Din fericire, în această parte a Americii clima e asemănătoare cu cea din zona în care locuiesc eu.

                Deasemenea vom petrece cateva zile şi în New York.Apoi ne vom reîntoarce in Baltimore şi dacă totul va fi aşa cum ne-am planificat noi, vom sta vreo 3 zile şi în Toronto, Canada.

Hainele pe care am ales să le împachetez vor trebui să fie în deplină concordanţă cu vremea, locurile pe care le vom vizita,evenimentele la care vom participa.

Zic evenimente, pentru că în Toronto vom sta la sora colegei mele din liceu, iar fiica acesteia împlineşte anii şi o vom serba cu toţii atunci, împreună.

             Atunci când am gândit ce voi pune în bagaj am ţinut cont şi de perioada pe care o vom petrece atât de departe de casă.Dar, am zis că e suficient să aleg haine pentru o săptămână.Apoi le putem spăla.

            Am cântărit destul de des cele două trolere pentru a nu depăşi kilogramele prevăzute în bilet.În cazul nostru, fiecare bagaj de cală nu trebuie să depăşească 20 kg.

                 La sfatul prietenei mele am rulat hainele şi le-am prins cu elastice.Cam aşa:

                  Pentru fiecare în parte, am pus următoarele:

1. paşaport(+ copii ale paşapoartelor, să fie acolo)
2. biletul electronic de avion comun pentru toţi membrii familiei, scos la imprimantă în 3,4 exemplare
3. cam 5-6 tricouri de fiecare
4. cate o bluză, două cu manecă lungă
5. cam 6 perechi de şosete, chiloţi
6. o pereche de blugi(+ cea de pe noi cu care călătorim pe drum).Pentru mine am mai luat încă 2 perechi de pantaloni din tercot.
7. geacă impermeabilă(cumpărată de la Decathlon)
8. şapcă
9. o pereche de adidaşi(+ una cu care vom fi încălţaţi pe drum)Pentru mine nişte balerini, în plus
10. pantaloni lejeri, scurţi de stat în casă
11. pentru mine un creion dermatograf, fard ochi, fard obraz, rimel
12. încărcătoare pentru telefoane şi laptop, dar doar cablul.
13. o să mai luăm la noi euro şi dolari
14. bani în contul de mastercard de la BT

             Nu am luat la noi periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun, deodorant, pe care deja ni le-a cumpărat Geanina, prietena mea.

              Tot în trolere am pus şi cadourile pe care le-am pregătit pentru ambele familii la care vom sta.Dar despre cadouri o să  povestesc într-o postare viitoare.

                Pentru că tot ce am dorit să iau mi-au încăput în cele 2 trolere, ba mi-a mai şi rămas loc, iar bagajele de mână sunt deocamdată goale,  o să repartizez parte din ele şi în acestea: 2 bagaje care ar trebui să aibă fiecare până în 10 kg.Plus un rucsac în care soţul meu îşi va pune laptopul şi ce o mai încăpea, tot aşa, în 10 kg.

                  Deocamdată cam în stadiul ăsta suntem.

                Emoţii cât casa, sperante şi vise de împlinit!E ok în viaţă să acumulezi proprietăţi pe care, mai apoi să le poţi lăsa urmaşilor, dar eu zic că alea mai pot aştepta.Viaţa e ca un fulger scurt, aprins, luminos ce sclipeşte orbitor doar o dată.

 

Gogoşari în suc de roşii pentru iarnă

La sfârşitul de săptămână ce tocmai a trecut, împinsă fiind de gândul că atunci când voi reveni din concediu nu voi mai găsi mare lucru pe piaţă, adică gogoşari, ardei kapia, castraveţi, vinete, m-am gândit că nu ar fi rău să mai pregătesc câte ceva pentru perioada rece a anului.Şi ce poate fi mai bun decât o conservă pusă de mâna mea?Fără conservanţi, fără E-uri....mă rog, doar cele care au fost puse la rădăcina plăntuţei ....

Aşadar, GOGOŞARI ÎN SOS TOMAT

Cantităţi:

• 5 kilograme gogoşari
• un borcan de 800 grame de pastă de bulion
• 1 cană apă
• 1 cană zahăr
• 1 cană ulei
• 2 căni oţet
• 1 lingură rasă de sare
• nişte mărar uscat...atâta doar cât iei cu vârful degetelor....cand nu te lingi de arome
• boabe piper...cât consideri că ar da gust
• boabe muştar...tot aşa
• frunze de dafin..cam 4 frunze mărunţite binişor în palmă
• 2 linguri de miere de albine

Am spălat şi am curăţat de cotoare gogoşarii.I-am taiat felii.

Într-o cratiţă am pus toate ingredientele mai sus menţionate, mai puţin sarea, pe care o pun la sfârşit.  Totul a arătat ca o cremă.Am pus pe foc şi am dat într-un clocot.

Am pus cam 1/3 din gogoari şi i-am ţinut pe foc până au scăzut .Tot timpul i-am întors cu paleta.Când au fost bine opăriţi, i-am scos într-un alt vas.Aşa am procedat cu toţi gogoşarii până am opărit întreaga cantitate.

Între timp borcanele spălate şi bine scurse le-am băgat în cuptorul încins şi le-am sterilizat.

Am umplut borcanele cu feliile de gogoşari opărite, am pus peste ele şi sosul, am strâns bine capacele şi cam asta a fost tot.

Am îmboborojit ca pe nişte cocuţe borcanele între 2 perne mari....

Legenda zice că şi acum mai sunt acolo.....

5 ani de mişcare şi o viaţă sănătoasă

       În curând se vor împlini 5 ani de când am luat decizia de a schimba ceva în viaţa mea.Mă simţeam obosită, ruginită şi ..rotundă.Pur şi simplu mă dureau gleznele, genunchii, toate articulaţiile..Aşa că am căutat o sală de fitness în vecinătatea serviciului şi a locuinţei.

         Prima zi în care am ajuns la sală, a rămas una memorabilă.În sensul că mi-am facut abonament, m-am schimbat într-un pantalon de treinig lălâu şi m-am prezentat la front office în...şosete.Pentru că nu am facut niciodată sport în viaţa mea, nu am ştiut că trebuie să am şi încălţări adecvate.Acum realizez ce stupidă am fost apărând aşa ca Laki Sportivul.

          Pentru că eram în şosete, sfatul fetelor de la recepţie a fost să încerc kangoo jump. Cred că am fost de vreo 2 ori la kangoo, dar pentru că aveam în jur de 90 kg, pentru picioarele mele a fost criminal.Mi-a venit foarte greu, aveam dureri foarte mari, aşa că m-am hotărât să mai încerc şi alte discipline.

          Acum, privind în urmă, îmi vine să mă tăvălesc în hohote de râs.

          Timp de vreo 3 ani am facut zilnic aerobic şi de 1 an şi jumatate combin cu spinningul.

Spinningul este marea mea dragoste.

        Înafară de faptul că am dat jos vreo 15 kilograme, mă simt cu totul altfel.Iubesc antrenamentele cardio.Chiar şi după atâta timp, nu reuşesc să execut chiar tot, dar încerc atât cât pot să fac cât mai bine.

         În plus am legat prietenii cu persoane deosebite.Aici nu e loc de răutate şi de comparaţii.Încercăm doar să ţinem pasul cu antrenoarea.Despre ea...pot să povestesc zile în şir...my love...

       Sper pe perioada concediului să nu mă îngraş.Poate chiar o să găsesc pe acolo locuri de alergat, biciclete de închiriat..asta ar fi char super tare.

       Azi...zi de aerobic!

Vacanţă în Statele Unite ale Americii

        Este deja toamnă, deşi dacă mă uit pe geam e încă vară în toată regula.Soarele nu mai arde chiar aşa rău.Şi toată lumea e mulţumită.

        Peste puţin timp voi trăi aventura vieţii mele, voi privi prin proprii ochi tărâmul la care am visat toată viaţa, voi păşi pe un alt continent, în ţara tuturor posibilităţilor.

        Prin bunăvoinţa prietenei mele, fostă colegă de grădiniţă şi ulterior de liceu, în primăvara acestui an am început să aduc în realitate visul din copilărie.Pentru asta îi voi mulţumi pentru totdeauna dragei mele Geanina.

        În luna februarie am reînnoit paşapoartele ce erau expirate din aprilie anul trecut.A costat cam 300 lei de persoană.Programarea la serviciul paşapoarte am facut-o online, am fost chemaţi în biroul unde ni s-au facut pozele la ora stabilită în programare.În 2 săptămâni am primit paşapoartele.

        Apoi am început lungul drum în obţinerea vizei de state.

           Primul pas a fost realizarea fotografiei agreate de ambasada americană, atât în format electronic, cât şi pe hârtie la dimensiunile recomandate în aplicaţie.În fotografie eu am preferat să nu fiu machiată, şi să fiu îmbrăcată într-un sacou negru, clasic.

          Apoi am căutat date referitoare la întrebările ce există în formularul online ce se completează în vederea prelucrării dosarelor şi stabilirea datei interviului.

          Am pregătit tot la îndemână, data şi locul de naştere a părinţilor, date referitoare la locurile de muncă anterioare, data angajării, perioada pentru care am lucrat şi data la care am părăsit locul de muncă.Atribuţii, numele şefilor, datele firmei unde am lucrat, nr de telefon, adresa, codul poştal.De asemenea descrierea atribuţiilor atât de la locurile de muncă anterioare, cât şi de la prezentul loc de muncă.

           În aplicaţie trebuie să introduci numele, adresa şi numărul de telefon al persoanei unde urmează să stai pe timpul vacanţei.Noi vom sta în Washington.

          Toate datele se scriu în limba engleză.

          Ultima parte a aplicaţiei conţine o serie de întrebări simple, la care se bifează deobicei cu nu.Întrebările pot părea stupide, dar e ca o declaraţie asumată pe propria răspundere.

           Aplicaţia trebuie salvată des, altfel o iei de la început.De fiecare dată când te loghezi ai o întrebare secretă pe care stabilit-o prima dată.

           După ce termini de completat aplicaţia, care în mod normal nu îţi ia mai mult de 35...40 de minute, se generează o pagină de final cu un cod.Această pagină trebuie printată şi salvată în calculator.

           După ce am completat aplicaţia pentru toţi membrii familiei cu care călătoresc, am completat în pagina din care îmi generează codul cu care se plăteşte la Banca Transilvania, taxa de procesare viză.Aici eu am întâmpinat nişte probleme, în sensul că aplicaţia mea nu îmi arăta toate câmpurile ce trebuiau completate, dar la soţul şi fiul meu, da.

          Aşa că am scris, am făcut un soi de reclamaţie, pe adresa de email indicată în aplicaţie.Cred că le-am scris de vreo 4 ori.Într-o bună dimineaţă am intrat pe contul meu şi erau vizibile toate câmpurile, inclusiv le-am găsit completate de ei. :)...cu toate datele conexate cu restul familiei.

          Am scos la imprimantă ordinele de plată şi am plătit la BT.Parcă 600 lei de fiecare.

După ce am plătit taxele, mi-am făcut programarea online la interviu.Cam în 2 săptămâni am programat interviul, la datele ce apar disponibile.Şi am aşteptat.

          În ziua confirmată ne-am prezentat la Ambasada Americii din Bucureşti.Interviul în sine, cu ofiţerul american, nu a durat mai mult de 2 minute.Însa a durat mult până ne-a venit rândul.Până ne-a amprentat la un ghişeu, apoi  la alt ghişeu am confirmat numele şi adresa de email.După care am aşteptat cuminţi la ghişeul unde urma să susţinem interviul.Aici am auzit toate poveştile posibile din lume, pentru că ghişeele sunt foarte aproape amplasate de scaunele de aşteptare.În ziua în care am fost noi, erau prezenţi 3 ofiţeri americani cu care se susţineau interviurile.Am preferat interviul în limba română ca să nu mă pierd cumva.Se putea susţine interviul şi în engleză.

           Am aşteptat cam 2h 30 min.Dacă vorbeşti cursiv engleza, poţi susţine interviul,mult mai rapid.

           Am avut pe toată perioada asta un nr de ordine.Când am auzit strigat numărul ne-am ridicat şi ne-am prezentat din 2 paşi(la propriu) la ghişeu.

          "Sărumâna doamnă, cum vă numiţi, unde vă duceţi şi cât staţi"...apoi m-a mai întrebat unde vom sta, la cine(deşi asta ştia din aplicaţia trimisă de noi on line).Cu ce mă ocup...şi cam gata.La fel l-a întrebat şi pe soţul meu unde lucrează, pe baiat cum îl cheamă..."Felicitări viza dumneavoastră a fost aprobată"..asta a fost tot.Esenţial este să spui adevărul şi doar adevărul.Când ajungi la interviu eu cred ca deja soarta îţi e hotărâtă.Ştiu totul despre tine.Verificările au fost deja efectuate.Noi am spus exact unde mergem, în vacanţă, cât stam si asta a fost tot.

           Eu ma pregătisem cu o grămadă de dovezi, acte....cărate inutil.Nimeni nu mi le-a cerut.

           Paşapoartele ne-au fost reţinute de ofiţerul american pentru a ne aplica viza pe ele

          Înainte de a intra în ambasadă telefoanele le-am lasat în maşina parcată în cartierul privat din imediata vecinătate a ambasadei.

            Nu ai voie să faci poze cu clădirea ambasadei , altfel poţi fi descalificat.Asta ni s-a spus de la bun început.Eu facusem deja nişte poze, inocente, cu bucurie..nu se vedea mare lucru, dar nu am vrut să risc obţinerea vizei....aşa că.... le-am şters imediat.

       

           A fost un moment de maximă fericire când la nici 24 de ore, am şi primit la serviciu într-un plic sigilate paşapoartele cu viza.A costat 30 lei curierul pentru fiecare paşaport în parte.

          După obţinerea vizei am trecut la operaţiunea de căutare a biletelor de avion.Am facut cercetări peste cercetări pe mai multe siteuri, dintre care:

www.momondo.ro

www.vola.ro

www.kiwi.com

         Noi am cumpărat biletele de pe kiwi.com.Ideea e să nu intri să cauţi zilnic...pentru că motoarele lor îţi înregistrează ip-ul şi dacă te văd interesat de o anumită rută  îţi creşte preţul  la bilete, din ce în ce mai mult, la fiecare accesare a site-ului.Ideea e să te informezi şi să şi cumperi, ori să te informezi, şi să intri de pe alt ip pentru a le cumpăra.Am cumpărat şi am plătit online  nişte bilete nici prea scumpe, nici prea ieftine.Pe 3 bilete dus întors Bucureşti-Washington am plătit 2032 euro.

La dus o să facem, în zbor, pe drum 12h 45 min pe următoarea rută:
Bucharest-Stockholm(zburăm 2h 50 min)
     escală 2h 20 min
Stocholm-Reykjavik(zburăm 3h 25 min)
     escală 1h 30 min
Reykjavik-Washington(zburăm 6h 30 min)
     ajungem la ora 18 în Washington

La întoarcere o să facem, în zbor, pe drum 12h 20min pe următoarea rută:
Washington -Reykjavik(zburăm 6h 0 min)
      escală 7h 5m
Reykjavik-London(zburăm 3h 10 min)
      escală 1h 45 min
London-Bucharest(zburăm 3h 10 min)

Referitor la bagaje, am achiziţionat separat cele două bagaje de cala.Fiecare a costat, separat, 120
euro.În preţul biletului au intrat doar bagajele de mână.

3× Obiect personal

42 × 19 × 32 cm, 10 kg

    2× Bagaj cu check-in
70 × 38 × 50 cm, 20 kg

Concluzia este: dacă vrei să-ţi împlineşti visele trebuie să lucrezi cu gândul, cu fapta şi cu portofelul 😍😇 pentru împlinirea lor!

Dorinţa mea a fost una nemăsurată, am făcut din a păşi în America un scop în viaţă, dar mereu amânam şi de multe ori gândeam....că va rămâne un vis, o speranţă, ceva de neatins.
Şi acum...AMR 18 zile până la călătoria vieţii mele.Sper sa fie o experienţă deosebită şi să mă bucur de fiecare zi pe care o voi trăi acolo.

Visez cu ochii deschişi .....Îmi doresc să mă amestec printre cetăţenii grăbiţi ai New York-ului, să păşesc umăr lângă umăr alături ei ca şi cum aş fi parte din viaţa oraşului, ei grăbindu-se spre servicii..eu spre nicăieri....urmându-mi doar visul...mirosind şi impregnându-mi în plămâni şi haine pentru o clipă şi pentru toată viaţa mirosul libertăţii. 

Voi sta în America 3 săptămâni.

Zilele viitoare îmi voi face bagajele şi voi reveni cu ultimele detalii.