duminică, 28 noiembrie 2010

Duminica seara....deprimant de seara,ingrozitor de duminica

Ca de cele mai multe ori in ultima vreme, incerc sa-mi omor timpul singura.Acum invat.Am cam obosit drept sa spun sa tot invat, am imbatranit invatzand.Insa poate ca asta este si secretul succesului:mintea antrenata.
Acum am un nou tzel,ceva care da un nou sens vietzii mele.Invatz ca sa iau un nivel cat mai ridicat la examenul de engleza.Acesta e doar un pas spre o noua aventura.Aventura vietzii mele.Sincer..nu sunt sigura ca chiar imi doresc 100% sa fac asta, insa stiu ca daca nu as face tot posibilul in atingerea acestui nou vis...as trai vesnic cu intrebarea"ce ar fi fost daca?" si as muri mai apoi cu un mare "of" in suflet.Aaaa..am uitat...visul meu?Se numeste simplu Canada.CANADA...CANADA.... stiu ca e chiar ceea ce mi-am dorit toata,dar toata viata mea si  stiu ca acum depinde doar de mine realizarea acestui vis pentru mine si familia mea.
Dar ma si tem,ma tem rau de tot.De necunoscut,de faptul ca nu mai sunt tanara,de faptul ca las in urma famile(ce-i drept nu prea mare),casa(ce-i drept nu e proprietatea mea,insa nu ma da nimeni afara),masina(ce-i drept nici asta nu e pe numele nostru:))  ),tot ce e prin casa(ce-i drept si astea au fost luate in rate  la care mai am de platit inca 5 ani de acum incolo).Deci ce las in urma???totul si mai nimic al meu.
Acum sper doar sa pot face fata la un astfel de examen  de limba la varsta mea.Fapt e ca nu o iau cu limba en de la zero,insa acum e altceva..nu e vorbirea dupa ureche.
Si pentru ca nu am alteva mai palpitant de facut invat..invat de luni pana vineri,cat e Stefan la scoala...si seara in zilele cand nu mergem la dans.
Stau si ma intreb daca o sa ne putem adapta acolo.Stefan si Cristi stiu sigur ca da.Dar la mine deprinderile din 38 de ani, plimbarea prin piata din micro 19 ,iesirile la manastiri....si poate ca multe la care nu ma gandesc inca acum...ma vor incovoia de durere.Insa..insa....aici nu mai pot trai.Si nu mai gasesc nimic care sa dea vietzii mele aroma si zvacul de care am eu nevoie.
Imi aduc aminte ca ...in urma cu mult timp....poate chiar prin liceu ma gandeam ca eu nu pot trai fara provocari ,fara sa astept ceva de la maine,fara sa urmaresc realizarea unui vis.Asa sunt eu.Plus ca nu vreau sa traiesc aici si sa astept sa imi gasesc un job unde sa sa astept sa primesc prima pensie..si apoi sa astept sa mor.Vreau sa am provocari.Vreau sa vad lumea si vreau sa-mi permit mai mult.Am curajul asta nebunesc,specific tinerilor de 18 ani....desi am dublul lor....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zic şi eu că: